LiFe ThRoUgH mY eYeS

E drumul regasirii pe care l-a inceput de ceva vreme.Si l-a dorit de prea mult timp ca sa abandoneze tocmai acum.De ce nu l-a inceput mai devreme?De teama…de teama singuratatii si rascolirii unor amintiri prea dureroase.Acum le priveste parca din spatele unei perdele prin care trece lumina calduta de afara.Nu le mai poate observa toate detaliile,dar distinge siluetele celor care s-au perindat prin sufletul ei.Nu e tocmai usor sa se recladeasca din temelii,dar acelasi timp care vindeca rani,o va ajuta si ea va sti cu certitudine ce are de facut.Acum…acum isi asculta sufletul.Si ia vibratie cu vibratie, o amplifica si ii analizeaza colturile.Unele trebuie slefuite,rotunjite,iar altele vor ramane colturoase.Totul e facut cu grija si atentie sporita,desi finalul nu va fi deloc cel mult asteptat.Bucatele ale copilariei vor fi indepartate si peretele despartitor dintre ea si viata de femeie se va prabusi pe jumatate.

Umbla din loc in loc,in speranta ca se va opri intr-una din zilele astea si va exclama cuprinsa de emotie,:”Aici e locul meu!”

You  gave me 3 cigarettes to smoke my tears away…

Sunt zilele in care soarele nu-i mai surade,cerul incearca din rasputeri sa nu-i ingradeasca libertatea…Vrea sa simta ce aude,vrea sa auda ce simte…

Sunt luminile dintr-un oras gri…Patul e strain si e dor de casa…A uitat sa zambeasca sincer si din toata inima…Se teme de umbre ale trecutului si de cele ale viitorului…Cauta in zadar urme ale copilului de ieri si se izbeste doar de semne ale fetei de azi…Cum se pot schimba atatea lucruri fara a lasa cicatrici adanci si rani sangerande vizibile?Fericirea a disparut de atata timp si de fiecare data cand indrazneste sa se ridice dreapta,increzatoare,se mai intampla cate ceva…Si cade…N-are de dat lupte in vazul tuturor,ci doar intr-o camaruta cu peretii albi si netezi,unde prin singura fereastra existenta patrund timid raze calde de soare…Si se ridica…Si…inca o seara linistita in care stie ca-i simte lipsa,ca le simte lipsa…

Adu-i surasul si nimiceste tacerea…

E luna care lumineaza un cer care nu-i de-acasa,e noaptea prea linistita de august si fantana arteziana care se aude clipocind sub geam.Azi nu-i place,nu vrea,nu poate.Plutind atata in deriva,aproape ca nu-si mai aminteste drumul spre casa.Dar cum sa si-l mai poata aminti cand zbuciumul inca nu s-a terminat?Cand inca mai cauta ceva ce e departe de casa?”my name is June…but people call me March”…Cutiuta de sidef e inchisa,melodia nu mai canta.Si e macinata de faptul ca incepe sa se obisnuiasca,sa-i fie prielnica linistea apasatoare.I-au zis ca nu vede padurea de copaci.Dar cine poate vedea cu adevarat padurea,sigur fiind de faptul ca ceea ce vede nu e o iluzie?De fapt…iluzii-s toate.Oras neprimitor,o ploaie care o indispune si care ii intoarce spatele,o liniste care se adanceste,o luna plina care nici macar nu surade,un vis pierdut printre nori si un gand lasat de izbeliste,un ochi ce priveste neincrezator…tacere….lacrima stearsa…

e din nou piesa trista pusa pe repeat…e iarasi ea,in tacerea noptii,cazand prada melancoliei,alunecand pe o carare de unde nu mai exista cale de intoarcere….isi aminteste de naivitatea,inocenta copilariei….si zambeste….e sesiune,e plictiseala,e oboseala….e dor de duca,dor de mare….marea o asculta,marea o intelege…marea ii surade si ii canta….marea ii duce iubirea departe…..marea ii da liniste,pace sufleteasca si o invata sa zambeasca….o invata cum sa fie ea,cum sa isi accepte defectele,cum sa priveasca printr-o scoica gaurita toate minunile lumii….marea o invata cum sa simta…nisipul o mangaie…o alinta…aerul sarat ii patrunde prin narile obosite si speriate de mirosul vechii iubiri…dor de mare…

si ploaia e mai dezlantuita ca niciodata!!cerul se rupe in doua….rauri,spume,tunete,nebunie!vantul sufla cu dispret,facand copaci falnici sa para mici crengute!si bubuie din nou,urechile se sperie!asurzitoare sunete,fantastica putere!nu-ti ramane de ales decat sa pleci capul in fata spectacolului,demonstratiei de putere!ploua cu furie,stropii izbesc ca bicele geamul prin care privesc!apoi,un fulger!ah!ce fulger!si astept cu inima mica si ochii sclipind de placere….da!marele tunet!de-ar fi mai lungi ploile de vara….si cerul negru se despica din nou,din nou,din nou….

si vino,tu ploaie nebuna!si spala pacate,dureri si lacrimi…si navaleste fara mila asupra-mi…si fii tu cea care da glas smintelii mele,revoltei!si curga rauri din cer,si vantul napusteasca-se asupra copacilor!sa tune,zguduind din temelii casele!fii crunta,dezlantuita,cum numai tu stii sa fii!ascunde-mi chipul printre stropi si pierde-mi ochiul intr-o balta….du-mi gandul departe si speranta odata cu el…supune-mi firea si invata-i minte pe ei….fii forta din mine si slabiciunea totodata….aduna trupul si fa-l farame!nimiceste urme ale vechilor slabiciuni!lasa sufletul liber!e puterea crescanda in el,e indarjirea cu care lupta,sunt ochii care sclipesc vicleni…raspunde-mi la chemare,ploaie rebela!tanjesc acum dupa sunetul picaturilor pe frunze,acoperis,masini,trotuare!….si tu vii….ma prinzi in jocul freneziei tale….si sorb satisfacuta dementa dezlantuirii….