LiFe ThRoUgH mY eYeS

Dor.

Caldura.

Dragoste.

Imbratisari.

Sarutari.

Liniste.

A new love in town.

Nu mai stie ce e,sau ce a fost…Vede un trecut doldora de fericiri si tristeti.O cutie de lemn,aruncata pe o masa,cu tot ce a trait pana acum.Vede zile de primavara, cu zambete,cu pofta de viata si zile de toamna,cu frunze cazand si melancolii fara rost.

O zi insorita de noiembrie si clape de pian.Ganduri ale singuratatii,ganduri pentru doi.Acelasi dor de mare si de ei,ei care parca nici n-ar fi fost,de n-ar simti atat de pregnant urme ale trecerii lor prin viata ei.O zi in care nu mai e nici tristete,nici bucurie.O zi in care ii are pe toti alaturi si totusi n-are pe  nimeni.Vede umbre ale trecutului si zambeste amar.N-are rabdare sa astepte,n-are rabdare sa asculte.Se teme de vantul care va veni si va spulbera castelul de nisip pe care a inceput a-l construi.

E incertitudine,e cautare,e tacerea de-un gri prea gri si-s frunzele prea aramii.Si e borcanul in care sufletul ii cade,acoperit cu grija cu celofan,putand sa respire atat de putin.Si sufletul se uita in jur si vede o realitate deformata prin sticla verzui-albastruie,cautand o cale de scapare.Dar odata scapat din borcan,va trebui sa plece de pe raftul de sus pe care a fost pus,sa iasa din camara cu dulceturi si muraturi si sa iasa sa vada lumea din nou.Dar oare,nu cumva,ochiul ei miop si-asa,obisnuit cu realitatea deformata vazuta prin pereti de borcan,va vedea lumea inconjuratoare pocita,asa cum se familiarizase?

“Vulnerabilitate,nu vreau sa apari!”

Ea…ea  a tanjit atat dupa asta,acum se teme ca un copil,incercand sa iasa din cercul vicios in care a intrat.Candva,nu ii era teama de suferinta.Acum,s-ar ascunde din nou in coltisorul din camera aceea cu pereti albi si o fereastra prin care intra intotdeauna o lumina puternica,orbitoare.

“Atata timp cat nu te atasezi prea tare,n-ai cum sa suferi!”….

O lume intreaga de crezuri si trairi incepe sa se prabuseasca…

Ia-o de mana,fa-o sa se simta in siguranta,caci altfel se pierde.

Mangaie-i chipul si zambeste-i.

Sarut-o si regaseste-te in ea.

Si lasa efemerul sa devina eternitate….

(I feel like I know you since always…

I feel like we’re together since forever…

I feel fragile as a leaf in autumn…)

Lasata pustie prin faptele unor maini neglijente,de atatea ori incat golul si singuratatea ii devenisera prieteni si ii tineau de urat.

Speriata cand totul incepe sa mearga bine,incearca sa accepte ca i se pot intampla si lucruri frumoase,de care merita sa aiba parte.

Saruta-i buzele,apoi nasul care isi tine tantos varful in sus.Coboara-ti buzele pe gatul ei prea alb si ferit de razele soarelui.

Tine-i mana intr-a ta si fa-o sa se simta in siguranta.

Fa-i o luna patrata dintr-o bucata galbena de carton si ofera-i-o zambind.

Invat-o sa aiba incredere din nou si sa aiba curajul de a-si dezveli din nou sufletul si de a scoate la iveala copila sensibila si naiva,dar atat de vesela.

Candva, a zis ca asteapta cu drag sa sufere,acum ii e teama de suferinta,chiar daca inseamna in continuare pentru ea vibratii,socuri electrice.Acum,acum indrazneste sa spere.

Ea a fost ca un oras devastat de o tornada…Acum,cu toate fortele,incearca sa ridice casute frumoase,micute,trainice,cu veranda si multe flori de toamna,sa asfalteze strazi linistite si sa planteze copaci care in timp sa se ridice falnici pana la cer.

O simpla melodie pe care o asculta atunci cand era cazuta parca intr-o transa si de care a dat azi din greseala,a facut-o sa retraiasca o parte din dureri,lasand o cicatrice sangerand.

Teama de viitor,teama de necunoscut,teama de atasament,teama de el,teama de ei,teama de zile si nopti….

Fragila ca o frunza de toamna ce isi ia adio de la copacul-mama.

Fragila ca o pagina dintr-o carte veche,neatinsa de multa vreme,ce se rupe de indata ce se incearca a fi citita.

Fragila ca un pahar de cristal,care ajuns pe podeaua de marmura se sparge in 4 bucati,cate una in fiecare din cele 4 puncte cardinale.

Fragila ca o melodie de-a lui Damien Rice care incearca sa umple un gol.

Fragila ca sunetul ce se propaga intr-un tunel neiluminat si lugubru.

Fragila ca toti ceilalti,dar mai casabila ca ei.

Fragila ca o veioza ce sta tacuta langa pat,incercand in zadar sa lumineze asa cum trebuie o camera intreaga.

Fragila cum nimeni nu-si poate imagina.

Fragila ca noaptea ce dispare cand primele raze ale soarelui se ivesc.

Fragila precum credinta unora.

Fragila ca un nor ce se rasfira la o adiere suava de vant.

Fragila ca penita unui stilou ce se rupe de indata ce omul apasa mai tare pe coala de hartie…

Fragila…..

Bucati de cer,bucati de vis.

Bucati de viata,bucati de iubire.

Bucati de fericire,bucati de libertate.

Un suflet ce se poate imagina zburand deasupra norilor,privind o poza.O fata ce nu-si mai simte talpile si pluteste. 

Un gand,un zambet,o sclipire.

O umbrela,un sarut,o picatura de ploaie.

O liniste,o speranta,o betie cu aroma de pacat.

Prinde cerul in palme si fa-mi-l cadou.Pastreaza o bucata drept amintire a clipei imortalizata intr-un tablou de toamna.

Sunt paginile vietii ei,unele rupte la colturi in mod brutal,altele indoite.Pe ultimele pagini a varsat din neglijenta cafeaua.Acum,cand era in plina reconstructie a eului,l-a  intalnit pe el.Va mai putea oare,sa isi atinga telul,sau va mai avea nevoie de timp,de cineva care sa ii aminteasca ce avea de facut?
Astazi scrie cu pixul negru in romanul inceput abia anul trecut.Pagini noi,curate,a scris cu drag pana acum.Astazi nimic nu-i place.Nici frigul de afara si natura mirosind a iarna,nici caldura din casa,cand se simte la adapost.Inima ii da batai de cap,ca in momentele in care vrea sa prevesteasca un lucru rau ce se va intampla din clipa in clipa.Sta incruntata.Nimic nu vrea,nimic nu-i trebuie.Ar baga capul sup plapuma grea si s-ar ascunde cu usurinta de tot ce o inconjoara.

Plecati voi umbre vechi,ale vechilor dureri!Plecati si voi suspine si lacrimi varsate !

E doar pianul ce se aude trist si monoton,invelindu-i cu grija urechile.Singuratatea ce odinioara ii tinea de urat,astazi ii e prietena buna.O cheama,se refugiaza in ea nu din nevoie,ci din placere.E greu sa pierzi vechi obiceiuri cand incep sa iti placa.Singuratatea o asculta,o ascunde in coltul care ii place ei si din care cu greu a reusit sa scoata capul si parca tanjeste totusi din nou dupa tot ce a fost…

Arata-i trairi noi,uimeste-o cu universul tau si ameteste-o in culori.