LiFe ThRoUgH mY eYeS

Te-am visat azi,asa cum esti:simplu,modest,cu deja faimoasa sapca pe cap.Ma privesti cu coada ochiului,apoi ma iei frumos de mana.Eu,eu te urmez cuminte.Stii deja ce putere ai asupra mea si te folosesti de asta cu fiecare ocazie pe care o ai.E toamna si ploua,dar noua nu ne pasa.Alergam nebuni,tinandu-ne de mana,indiferenti la ce se intampla in jurul nostru,ascultand doar sunetul ploii pe acoperis si pleoscaitul din pantofi.Ma impiedic si cad.Ramai cateva secunde surprins,apoi,cu ochi blajini,intinzi o mana catre mine si eu te privesc cu ochii in lacrimi.”Ma doare”,iti spun.”Ce copil esti”,imi raspunzi si ma strangi de mana,avand parca dorinta de a ma proteja,mai arzanda ca niciodata.Ne-am oprit din alergat.Acum pasim incet,agale.Ma doare genunchiul,dar nu-ti mai spun.Ma opresc din cand in cand si ma uit in jur,la cer,la masini,la baltoacele care s-au format,la frunzele care se desprind.Tu,astepti rabdator,tinand in continuare mana mea intr-a ta.Stii cat de mult imi place ploaia si ma lasi sa ma pierd in visare.Inchid ochii si adulmec:asfalt umed.Si trag aer in piept,iar si iar,lacoma,in delir deja.Urcam scarile in graba si picaturi de apa se scurg de pe hainele noastre.Mi-e frig.Abia acum incep sa simt frigul si apa care parca s-a imbibat in pielea mea ca intr-o hartie.Imi dai haine uscate,ma schimb.Incepi sa razi de parul meu care incepe sa se usuce si care nu vrea sub nicio forma sa stea cuminte.Te uiti cu rabdarea unui chirurg la genunchiul meu si aduci tifon si spirt.Ma ustura si fac o grimasa.Te uiti zambind la mine,sufli in dreptul ranii si apoi imi saruti genunchiul.Abia cand ma bag sub patura moale si care miroase a tine,te duci sa te schimbi si tu.Ma ascund sub patura,lasand afara doar ochii si nasul si te astept cuminte.Tu vii deindata si te asezi in pat langa mine.Brusc,fara sa imi dau seama,incep sa tremur.Ma iei in brate,imi iei mainile in ale tale si sufli usor sa mi le incalzesti.Te privesc cu ochi mari,ca de copil.Iti simt rasuflarea apoi,pe fata mea.Ma privesti indelung,imi mangai parul. Adorm,visand in vis.

Arata-mi cum e viata,cum e marea,cum sunt stelele.

Arata-mi lumea prin ochii tai.

Arata-mi ca mainile noastre se pierd prin atingeri.

Arata-mi ca visul devine sarut.

Arata-mi ca suntem goi unul in fata celuilalt.

Arata-mi sufletul si lasa-ma sa iti ingrijesc ranile,asa cum tu le vei ingriji pe ale mele.

Arata-mi culoarea.

Arata-mi zambetul.

Arata-mi o lume pe care altii n-o vad.

Arata-mi respiratia ta atunci cand dormi.

Arata-mi bratele puternice si mari.

Arata-mi ca vezi copilul din mine.

Arata-mi dansul cand ploaia cade.

Arata-mi ceva ce poate deveni numai al nostru.

Pornind pe drumul vietii,intalnesti iubiri.Doar ca…nu toti putem iubi la fel.Oare ce ai gandi daca ti-as spune ca inainte sa te cunosc,te-am visat si stiam ca vei veni?Oare ce e cu sentimentul asta ciudat ca ceva mai trebuie sa se intample intre noi?Mai toti incercam sa ne ascundem trairile in speranta ca nu vom deveni vulnerabili,ca nu vom fi raniti.Si cand persoana potrivita apare,carapacea se subtiaza si putem vedea inauntrul celui de langa noi.Si oricat ar incerca,speriata,sa se inchida din nou in carapace,noi nu putem uita ce am vazut  in persoana respectiva.Dar,cateodata,ea renunta la noi,sau noi la ea.Si pornim in cautarea altei armuri pe care sa o “distrugem”,in amintirea sentimentului placut de a fi vazut lucruri extraordinare in sufletul altcuiva.

Ea,iubeste pur,naiv,frumos.Fara sa astepte nimic in schimb.Ea traieste doar iubindu-l pe el,in cel mai simplu mod,vrand sa il faca pe el sa vada inauntrul ei.Carapacea ei e inca stravezie pentru el,sufletul ei tanjeste dupa el.Si iubirea pentru ea e minunata,desi o doare de cele mai multe ori.

Cealalta ea,l-a lasat pe el sa o vada,pentru prima data in viata ei,stiind ce riscuri isi asuma.Si a pierdut batalia.A pierdut atingerile si saruturile si toate clipele in care timpul s-a oprit pentru ei.Pentru ea,sa renunte la carapace,inseamna sa fie vulnerabila si desi si-a jurat ca n-o sa fie niciodata vulnerabila,carapacea ei a devenit stravezie fara sa vrea,intr-o secunda.Si totusi,nu se poate opri din visat,nu poate sa nu isi doreasca ca el sa vada din nou ce ascunde ea in adancul fiintei ei,nu poate sa nu stea asteptand ceva ce parca i-a soptit destinul ca se va intampla.Nu poate uita clipele in care ei 2 au fost goi unul in fata celuilalt.

Sunt firi diferite cele 2 “Ea” si totusi,iubesc aproape la fel.Oare de ce,dupa ce au vazut ce ascund ei,iar ei s-au inchis din nou in fata lor,ele asteapta,sperand,ca ei se vor intoarce la ele?

p.s. Te-am vazut deja si desi te-ai ascuns,stiu cine esti.Poate,intr-o zi….

Inca o tigara si o gura de lipton.O seara in care asculta muzica lenta,o alta seara in care gandurile se succed cu o repeziciune ametitoare.Inca o zi in care singuratatea ii da tarcoale.Ce mai simte azi?Un amalgam de trairi,nimic bine definit.Scria mai demult ca simte ca ii lipseste ceva si cauta necontenit acel ceva.Acum a renuntat sa mai caute stiind ca acel ceva va veni singur,fara sa fie nevoie de chemarea ei.

In jurul ei se perinda oameni in cautarea iubirii,oameni care au renuntat la iubire,oameni care nu mai cred in ea si oameni care au parte de ea zi de zi.Astazi nu e in stare sa isi dea seama exact din ce categorie face parte.

Ea,ea crede in nori si stele,in soare si vant.Si naiva cum e,crede ca in fiecare om de il vede,exista ceva frumos,ceva suav,ceva inaltator.Oare daca refuza sa lase rautatea,intunericul in viata ei inseamna ca e o biata visatoare care se va trezi la un moment dat,izbita de realitate?Oare nu isi va putea trai viata asa cum ii place,asa cum spera?Oare atunci cand va deveni un om matur,o femeie in toata regula,va privi cu tristete la toate gandurile de acum si va trai in regrete?

De vei vrea sa iti amintesti vreodata de ea, inchide ochii.Chipul ei senin si buclele-i blonde iti vor aparea intr-o clipita.Si ca prin vis,ii vei atinge manuta mica si o vei lua intr-a ta,pornind amandoi prin parcul in care miroase a tei si a soc,in care perechile de indragostiti se pierd fara scapare in visare.Ii vei saruta buzele arzande si iti vei trece mana usor,pe fata,apoi pe lobul urechii.Te vei uita cu duiosie la ea si vei gandi:”ce copil e” si o vei alinta,caci ti-e draga,apoi privirea iti va cadea pe glezna ei ce se iveste lenesa.Ochii ei vor privi apoi mirati la tine si va veti lasa prada clipei.Vei rade probabil din nou,uitand ca ea e de fapt o amintire,o naluca.Si cand vei vrea sa o strangi in brate,sa o simti mai tare,va disparea asa cum este,cum a fost…fum.Te vei uita in sus la stele  si cand va cadea una din ele,te vei gandi:”stelele care cad,nu pier…se duc pe alt cer”,iar marea si ploaia vor avea mereu grija sa te ajute sa nu o uiti.Caci vei privi valuri inspumate si ti-o vei imagina pe ea,dansand cu picioarele-i goale printre valurile ce se sparg de mal,vei retrai intr-o clipa ore,zile intregi.Iar ploaia iti va mangaia obrazul in locul in care ea te-a sarutat usor,abia atingandu-si buzele de pielea ta.

De nu vei vrea sa-ti amintesti,uit-o.Si las-o sa ramana doar o inchipuire care se pierde in neant…

De fapt,iubeste tot ce te inconjoara.Iubeste curat,simplu,frumos.Cumpara o luna patrata si fa-i-o cadou.

Ea,ea trece printr-o perioada in care i se pare ca vede,aude,respira numai dragoste.Si,asa cum e si normal,apare intrebarea.Ce iubeste?Paaaai,sunt atatea lucruri,incat nu i-ar ajunge o viata intreaga sa le scrie.Iubeste pentru inceput,viata,apoi lista continua cu cei dragi ei:familie,prieteni.Iubeste sa viseze la nesfarsit,lacoma,o adevarata devoratoare de vise.Iubeste copacul din fata casei si florile din gradina,iubeste muzica ce ii incanta sufletul,marea ce o asculta,ploaia ce o mangaie,vantul ce o alinta,amintirile frumoase pentru ca au invatat-o sa rada,amintirile triste pentru ca au facut-o mai puternica.Si toate iubirile ei sunt la fel de intense,iar ea se pierde in iubire.Prin fiecare por,atom al fiintei ei rasar vlastari ai noilor iubiri.Iubeste tot ce simte,iubeste tot ce vede.Iubeste oamenii din jurul ei,sa le studieze trasaturile fetei,sa incerce sa le ghiceasca gandurile si inimile.Iubeste tineretea si cele 2 jumatati ale ei: copilul si femeia in devenire.Iubeste azi mai mult ca niciodata,un oras aglomerat in care se pierde,ca intr-un musuroi.Iubeste bataile inimii ei,iubeste sa danseze si sa cante.Iubeste toate locurile pe care le-a vazut si pe cele pe care nu le-a vazut.Iubeste lumina si intunericul.

Simte,traieste,viseaza,iubeste….

p.s. si o iubire speciala ce-i incalzeste astazi zilele de toamna,o simte pt a ei meduza (c’est pour toi,mon amour)

Intrebarea pe care si-a pus-o astazi e una destul de simpla si care necesita totusi un moment mai lung de gandire.”De ce iubim femeile?” se intreba Cartarescu.Ea se intreaba astazi: de ce iubeste barbatii?

Hmm…ii iubeste pentru ca au brate puternice si se simte in siguranta cand e luata in brate.Ii iubeste pentru ca raman pentru totdeauna niste copii care au nevoie de atentie,dragoste.Ii iubeste pentru ca fac tot timpul pe durii,dar sunt la fel de sensibili ca femeile.Ii iubeste,pentru ca desi nu le sta in fire,se gandesc sa ofere o floare,sa faca un lucru romantic.Ii iubeste pentru ca desi sunt stangaci,sunt incredibil de simpatici.Ii iubeste pentru saruturile pasionale si pentru cele tandre,pentru imbratisari stranse.Ii iubeste pentru ca atunci cand isi lasa mana ei micuta in mana lor,simte ca ar putea cutreiera lumi,universuri cu soare si o luna patrata.Ii iubeste pentru ca adora mirosul de parfum barbatesc pierdut in mireasma pielii,pentru ca ii place sa le simta mana cum o mangaie,pentru ca ii place sa se faca mica,mica si sa se bage in ei,sa le simta respiratia si sa ii priveasca cum dorm.Ii iubeste pentru linistea din suflet,pentru clipele de fericire,pentru bataile rapide ale inimii.

Ii iubeste pentru ca sunt asa cum sunt si pentru ca au nevoie de ea,asa cum ea are nevoie de ei.

Da,descopera dragostea.Dar nu acea dragoste la care s-ar gandi oricine,ci dragostea de viata,de frumos,de lucrurile marunte pe care a invatat sa le admire si de care sa se bucure.Si e vorba de cea mai pura iubire,una inaltatoare,una care aduce liniste si nu probleme,care mangaie sufletul si nu-l face sa se indoiasca de nimic.E fericita ca viata merge lin,pe un fagas pe care ea si l-a ales.Si de cand s-a hotarat sa ignore piedicile din calea ei,ar putea chiar sa afirme ca ii merge bine,ca ii place.A invatat sa lupte cu o si mai mare indarjire pentru ce isi doreste,a invatat ce inseamna esecul,dar nu vrea sa invete cum se pierde un razboi.Fragila ca o coaja de ou si totusi tare ca cel mai dur metal.Sufletul ei ar putea fi comparat chiar cu o panza de paianjen,in aparenta atat de subtire si totusi atat de rezistenta.N-a mai plans demult din cauza oamenilor,incearca sa lase in urma trecutul si sa invete ceva din intamplarile care i-au lasat cicatrici.Din ce in ce mai feminina,din ce in ce mai putin copil.Se intreaba de ce nu mai are aceeasi melancolie cand se gandeste la copilarie?Oare de ce nu mai regreta atat de tare ca a renuntat la cele 2 codite,la fustele colorate si la lipsa de griji?Sa fie din cauza faptului ca acum se simte in sfarsit pregatita sa infrunte obstacolele?Si in fiecare zi,iubeste.Ieri,a iubit luna a carei lumina a speriat-o cand a patruns neinvitata in camera.Acum cateva zile,s-a bucurat de o buburuza care i-a poposit in camera.Azi,s-a bucurat de soare si de faptul ca se simte admirata,placuta,iubita.Oricine are,in orice moment al existentei,momente de bucurie.Doar ca putini stiu cu adevarat sa le aprecieze valoare.

Si totul in jurul ei se invarteste in jurul aceluiasi cuvant:iubire…