LiFe ThRoUgH mY eYeS

E incredibil cum nu iti poti da seama ca iti lipseste ceva decat atunci cand il reintalnesti.

In penultima zi de vara,ai venit neanuntata.Ai spalat pacate,dureri,suflete.Nici nu stii cat bine poti sa faci.Mi-era dor de tine,ploaie.Imi pare rau ca am uitat de tine,de puterea ta,de tot ce imi aduci.Trag aer in piept de parca am nevoie de asta ca sa reinviu si mirosul de asfalt umed face sa se cutremure fiecare celula a fiintei mele.Zambesc ca un copil care si-a regasit jucaria preferata si nu ma pot satura de furtuna dezlantuita afara.Si zambesc din nou,cu o privire demonica,pe care aproape ca nu mi-o recunosc.Intind mana pe geam si privesc apa cum curge jucausa pe pielea mea.Noi doua suntem la fel,stiai?La fel de puternice,la fel de salbatice si de visatoare.Sunetul tau e simfonia perfecta pentru sufletul meu si te ascult ,de parca n-as vrea sa pierd sunetul niciunei picaturi cazute pe acoperis.Cred ca de fapt ai simtit cata nevoie am de tine si ai vrut sa imi faci o surpriza.Mintea mea a cazut deja in delir,gandurile mele se indreapta toate spre tine si am deschis camera ca stropii sa o curete.Si niciodata n-oi fi de tine vindecata.Ma trezesc cantand vesela “M-am trezit nefericit,plecase fericirea in zori de zi” si dansand.Tu cicatrizezi rani,draga prietena.Nu ma mai lasa singura….

Mi-a fost dor de tine..

Se intinde din nou lenesa in pat.Geamul,deschis ca de obicei.Se gandeste cu groaza ca atunci cand va veni frigul va trebui sa se multumeasca doar cu o usa intredeschisa.Cand doarme singura,intotdeauna lasa usa crapata,avand aceeasi impresie de sufocare.”Oare sufar de claustrofobie?”,isi pune intrebare speriata.Apoi,ia la rand toate spatiile stramte pe care le detesta:liftul,metroul foarte aglomerat care a facut-o sa simta odata ca se sufoca,spatiile foarte inguste.Vrea aer proaspat tot timpul,sa simta cum plamanii i se cutremura cand inspira puternic.

Deschide cartea,fiind curioasa sa-i afle deznodamantul.E somnoroasa,dar nu-i vine sa lase cartea din mana.Doar i-a fost prietena 4 zile de-a randul,impartasindu-i gandurile unei fete de-o seama cu ea.Bun refugiu:cald,sigur,mirosind a visare.Lumina atrage gazele de afara si o incomodeaza umbrele lor.Se opreste brusc din citit si isi observa umbra genelor pe cearceaful roz.Si clipeste o data,de 2 ori,de 3 ori.Ce haios i se pare!

In seara asta,Tatiana Stepa si Cella Serghi i-au tinut de urat.Vocea uneia si scrisul celeilalte fac ca singuratatea sa fie placuta.

“ma impiedic de o lacrima si cad”

Si cantecul curge lin,indemnand-o si el la visare,impletindu-se cu fosnetul frunzelor ce se aude de afara.In noaptea asta o asteapta si Hamlet.Nu-i vine sa se culce.Nu poate.Compania e prea placuta.”spune-mi ceva,spune-mi ceva”.Bataile inimii sunt atat de incete,atat de linistite…cu siguranta melodiile triste ii plac si ei…

Si e doar o noapte de august,in care vara moare….

Cand tacerea e prea lunga si zambetul dispare,nu se poate opri sa nu se intrebe: “Ce a mai ramas din oameni?”.Cand lacrimile curg siroaie,cand inima parca e sugrumata,se intreaba din nou,acelasi lucru.Cand se simte singura,desi inconjurata de oameni,se intreaba”Ce a mai ramas din ea?”.Sunt doar bucatele din ceea ce era odata.Nu mai vrea sa stie,nu mai vrea sa auda.S-a izolat de toti,in camera aceea cu pereti albi.In camera si in lectura.Ii place sa citeasca.I se pare ca astfel nu-si mai traieste viata,ci destinul personajului.Ce trista esti,Diana si ce dragoste naiva simti!Pacat…Dar totusi,te multumesti cu fiorii ce ti-i provoaca Alex.

Ea,ar vrea sa doarma o perioada.Scurta sau poate nu…o perioada mai lunga,suficienta cat sa se schimbe asa de mult totul in jurul ei incat urme ale trecutului sa nu se mai vada nici pe strazi,nici in casa,nici in suflet.

Ceasul suna.Deschide un ochi si ca prin vis se uita:”Ah!E abia 8!”.Inchide apoi pleoapele si se intinde lenesa ca o pisica.Zambeste si trage in piept aerul racoros de dimineata.Doarme de ceva vreme cu geamul deschis de parca i-ar fi teama ca daca il inchide,se va sufoca intre cei 4 pereti roz ai camerei sale.Prin perdeaua inflorata patrunde timida o raza de lumina.”Ce placuta e dimineata” se gandeste ea zambind din nou.Baga apoi somnoroasa capul in perna si asculta linistea diminetii,savurand din plin farmecul momentului si dorindu-si ca astfel de momente sa dureze mai mult decat o infinitate de minute pierdute in asternut.Se ridica alene din pat si se uita in oglinda.Ii place de fata de astazi.Se aranjeaza ca o fetita cocheta ce e in descoperirea feminitatii si senzualitatii.Un creion negru aluneca usor in coltul ochiului si un gloss rozaliu ii face buzele si mai pline.”Buzato” ii zicea bunica,iar tatal  observa cuprins de fericire si mandrie ca are ochii mamei ei de care s-a indragostit acum 25 de ani.Parul saten e prins cu o bentita de saten negru si cade drept pe umeri.O ultima ocheada aruncata in oglinda si e gata de plecare.Are un mers vioi in dimineata asta de august tarziu.Alege apoi cel mai frumos loc in care poate lenevi si comanda o cafea.O soarbe cu pofta,tinand discret o tigara in mana.Cateodata ii place sa o tina ostentativ,sfidand parca pe toti din jurul ei.Barbatii de la masa alaturata ii arunca priviri fugare si nu-i displace.Se simte admirata,dorita,starnind curiozitate.Bancutele din lemn,aroma cafelei,soarele domol al diminetii au reusit sa-i creeze dimineata perfecta.

Dimineata….

MO’ARTE, morţi, s.f. 1. Încetare a vieţii, oprire a tuturor funcţiilor vitale, sfârsitul vieţii; răposare; deces.

Dar daca functiile vitale exista si totusi te simti mort?S-a intrebat ea de atatea ori…Inconjurata de moarte,a invatat sa o respecte,dar sa nu se teama.Incearca sa ii inteleaga mecanismul,incearca sa vada dincolo de aparente.Oare dincolo de durerea afisata,nu cumva e de fapt teama de singuratate a fiecaruia?Nu cumva atunci cand pierde fiecare o persoana,pierde si regreta ce insemna persoana respectiva pentru ea?E ca si cum ai fi o mica vietate si cineva te-ar hrani,te-ar mangaia.Si cand acel cineva dispare din viata ta,iti lipseste hrana si alinarea.Suntem de fapt niste egoisti…

De atatea ori a trecut moartea pe langa ea atunci cand era mica,fara ca sa insemne mare lucru.Apoi,a pierdut persoane dragi ei.A vazut ce inseamna cu adevarat durerea ce o ocolise atata timp.Incetul cu incetul,descopera ca de fapt,se moare in jurul ei cu o viteza inspaimantatoare.Pier frati,fii,mame,bunici.Si cui poti cere socoteala?

Se inclina cu respect in fata ei si tace….E acea conceptie tampita adanc implantata in sufletul fiecaruia “nu mi se poate intampla tocmai mie”…Si daca totusi…?

La inceput exista o teama…Genul acela de teama care te face sa inchizi ochii si sa speri ca atunci cand ii vei deschide nu vei mai gasi nimic in fata ta.Si cu siguranta nu-i o teama usor de invins.Dar viata are un talent deosebit sa forteze un pic lucrurile,in speranta ca te va cali.Incetul cu incetul,a gasit puterea de a privi moartea in ochi si de a-i spune “Nu ma tem de tine”.O respecta insa,ii cunoaste puterea care e mai presus de toate.Si a invatat cum sa traiasca avand umbra mereu in spatele ei,in dreapta ei,deasupra ei,dedesubt…Ii simte prezenta,dar nu tresalta.Ramane doar gustul amarui al inca unei vieti,al inca unui om care poate ar fi avut planuri mari si moartea aceea nesuferita l-a facut sa intrerupa brusc orice drum spre implinirea unui vis.

Si toate momentele din viata unui om se prind ca margele pe o ata atat de subtire incat e imperceptibila,iar cand ata se rupe,margelele se rostogolesc pe podeaua clipei a altui destin,sau se pierde in neant…

Sitting on the bed next to the window
It makes you wonder, will this ever change
The silence is a crime and you’re in trouble
The words are sometimes hard to rearrange…..

Ascunde-i chipul si arata-i vise noi…

Saruta-i buzele si sopteste-i cantece de leagan…

Arata-i drumul si umple tacerea…

Zambeste-i si ceart-o ca pe un copil…

Ajut-o sa descopere noi universuri si trece-ti mana prin parul ei carliontat…

Incurca-te in cuvinte si lasa ochii sa vorbeasca…

Intinde un deget spre cer si atinge luna…

Adu-i o stea si prinde-i-o in par….

Uita de toti si pierde-te in mirosul si atingerea pielii ei,caci ea…ea-i deja pierduta….