22 iulie 2009
| L | M | Mi | J | V | S | D |
|---|---|---|---|---|---|---|
| « Iun | Aug » | |||||
| 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | ||
| 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
| 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
| 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
| 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | ||
Arhiva pentruiulie, 2009
same old story….
priveste in poza inima pe care a facut-o in nisip…inima ei a ramas in grija marii….se va intoarce intr-o zi sa o ia inapoi…pana atunci….dor de mare…dor si doare…
on the road again….
e inca una din zilele in care isi cauta locul,spiritual vorbind…e inca una din zilele in care nu se mai regaseste in nimic…suna trist,intr-adevar…in loc sa ii aduca liniste,vacanta ii ofera ocazia sa se afunde din ce in ce mai tare in melancolie,sa asculte gandurile carora le e prea teama sa le dea glas…s-a oprit din visat…doar pt o vreme….stie ca va deveni din nou visatoarea de altadata…acum,acum vrea doar sa nu mai fie furtuna pe mare,sa simta un impuls electric,sa ploua,sa zica din nou:Da,asta sunt eu!….azi,azi nu mai vrea nimic….azi nu mai asteapta nimic…si se uraste din cauza asta…de-ar putea,ar sta inchisa in casa,ar vrea sa se izoleze de toti si de toate….vrea….nici ea nu mai stie ce vrea….a crezut ca stie…azi s-a pierdut…si poate…poate viitorul ii rezerva surprize….
LE: who will catch her if she falls?
pareri de azi :))
Andreea (20.07.2009 14:36:16): eee….aq si cu u
Andreea (20.07.2009 14:36:20): u esti un mic geniu
Mini Me (20.07.2009 14:36:24): normal :-”
Andreea (20.07.2009 14:36:28): da te naiba de desteapta
DD (20.07.2009 15:48:00): esti emo cu personalitate ca tauru
p.s. multumesc celor 2 persoane pt laudele de astazi 
))
p.s2: e vacanta si ma plictisesc ) lipsa de ocupatie ma omoara…
primul an de facultate
S-a terminat si primul an de facultate.Teribil an!
Prima zi de facultate.Festivitatea de deschidere,discursuri.Cladirea facultatii,amfiteatrul mare pe care il priveam cu uimire si curiozitate,profesorii cu o atitudine care mi-a starnit admiratia.Desi mai cunosteam lume pe acolo,ma simteam totusi in necunoscut.Am cunoscut oameni noi,mi-am facut prieteni.A aparut meduza(je t’aime,mon amour) si asa am inceput hoinareala in 2.Si a mai fost prima intrare in sala de anatomie,picioarele lui Gigel vinetii,care m-au speriat si pe care n-am vrut sa le privesc prea mult timp.Halatul alb care ma facea sa ma simt mandra de mine si aproape doctor.Laboratoarele,camarute mici,dar fascinante.Primul examen la care era sa intarziem(ajuuuungem,meduzo!!! )) ), multe coli albe imprastiate prin camera in sesiune,carti si cursuri colorate,mai putine ore de somn(muuuult mai putine 
).Emotii,oboseala,dorinta de a se termina mai repede,cafeaua de la metrou(ar trebui sa fie si sambata deschis!!!),pentru ca dupa fiecare examen e “abc”(da,da nr.35 
) si “ce facem dupa?”,pentru “poola lui de glucagon” ).Pentru ca am umblat prin bodegi si parcuri, pentru ca am ras cu medu’ si cu iuli,pentru ca prietenia dintre mine si iuli e mai puternica(iuli,multumesc pt zilele in care mi-ai gatit,ai facut curat si ai bagat la masina de spalat ),pentru ca medu’ e a mea(muhaha!!!),pentru ca soarele n-a uitat niciodata sa-mi zambeasca,totul a facut sa imi fie mai usor departe de casa.A fost greu sa imi iau zborul.M-am trezit “singura” intr-un oras mare si care nu inceteaza sa ma surprinda.Si au fost zile cu lacrimi,cu dor de duca,zile in care vroiam din nou in brate la mama,acasa,unde sa ma simt in siguranta.Am pornit pe lungul drum al maturizarii,se pare.Si cale de intoarcere nu mai e.Si am alte vise,alte sperante.Am invatat sa ma descurc si singura,am simtit mai tare ca niciodata rautatea gratuita a oamenilor.Si sunt doar o furnica in marele furnicar.Dar stiu ca pot sa merg mai departe.Am invatat sa lupt pentru ce vreau,am invatat sa nu ma dau batuta si ca orice sut in fund e un pas inainte.Da,se pare ca viata a inceput sa ma formeze.Lupt cu o forta de care nu ma credeam capabila.Am facut fata unor situatii pe care nu ma vedeam vreodata depasindu-le.Si viata-i o provocare…
p.s. si oboseala e placuta,acum cand am scapat de sesiune.
p.s2: sper ca sunteti mandri de mine
I’d rather feel pain than nothing at all….
Azi e cuprinsa de o oboseala cumplita.Isi da seama ce facultate grea si-a ales si se gandeste totusi: “Ce ar fi putut sa faca altceva?Plateste acum de fapt pentru ca nu s-a vazut in alt loc?”.E dezamagita,scarbita de tot ce o inconjoara si se simte inchisa intr-un balon de plumb din care nu mai are scapare.Este o luptatoare,sau cel putin incearca sa fie si nu vrea sa renunte.Dar cata energie sa mai aiba in ea?Cat poate duce?Versurile ii revin in cap din nou,din nou: “I’d rather feel pain than nothing at all”.Dar oare ce mai simte acum?E confuza.Simte poate doar ca vrea sa duca la capat ce a inceput,chiar daca va pierde mici batalii.Nu vrea sa piarda razboiul.Prea multa invidie din partea altora,prea multa incredere primita.De-ar exista o licoare ca sa ii mai dea putina putere!Nu…Batalia e aproape incheiata si putere nu mai e.Incepe o noua etapa in viata ei si o incepe ostenita.In speranta unei zile mai bune,in speranta unei intalniri cu marea,tace si rabda pana la sfarsit.
p.s. Lizule,am incercat sa renunt la “…”
fata de ieri,fata de azi…
intr-o singura persoana se reunesc 2 “suflete”….e ea,cea visatoare,care iubeste ploile,marea,soarele,vantul….care plange cand ii e dor de mare…care adora singuratatea si melancolia…fragila,usor de ranit,naiva,inocenta….
si e ea,cea care lupta cu indarjire si nu abandoneaza lupta…cea care refuza sa accepte o infrangere si ai carei ochi sclipesc de ambitie,hotarare…cea puternica,aproape invincibila…
si azi,azi vrea sa fie un nou inceput…stie ca nimic nu va mai fi la fel….nici nu mai vrea….regrete n-are…a invatat sa traiasca fara regrete…n-a fost omorata,doar doborata…si a crescut din ce in ce mai puternica…si va lupta pana la ultima suflare…isi va culege fiecare lacrima cazuta,isi va sterge genunchii de praful de pe drum si-si va curata ranile…sufletul va fi inchis pentru altii,dar nu va uita niciodata de el….si va continua sa viseze,si capul tot sus va fi….si dorinta de lupta,spiritul de luptatoare si zambetul pe fata….acolo vor ramane toate…satula sa priveasca in trecut…satula sa se intrebe “ce ar fi fost daca?”….satula de oameni care au facut-o sa sufere…azi vrea,poate,traieste!!!
de ce medicina?
pentru ca vreau sa contez in viata oamenilor….
pentru ca eu chiar cred ca daca tot nu pot schimba lumea,macar pot schimba o bucatica din ea…
pentru ca vreau sa vad o fata luminoasa si fericita,a unui om pe care eu l-am ajutat….
pentru ca in momentele importante din viata mea n-am ales niciodata calea mai usoara…
pentru ca nu ma vedeam in alt loc si facand altceva peste ani…
pentru ca pot,pentru ca am ambitie,pentru ca facultatea ma face puternica…
pentru ca invat sa pretuiesc viata si oamenii…
pentru ca pot tine capul sus si nu-l voi pleca niciodata…
pentru ca mamaie isi dorea sa ma vada doctorita si n-o luam in seama cand imi zicea….
pentru ca facand ce-mi place,le ofer alor mei motive de mandrie si bucurie….
pentru,asa cum ziceam odata…”nu vreau sa trec pe drumul vietii ramanand un nume”….
pentru ca atmosfera din spital imi place…
pentru ca suferinta,oricat ar suna de sadic,ma atrage…moartea nu ma mai sperie…..
so fragile….
e tacerea dintre cei 2 si gandurile care n-o lasa sa doarma….atatea ganduri…atatea framantari…si liniste…prea multa liniste…ah!de n-ar fi linistea asta,nu si-ar mai auzi gandurile si ce bine ar fi!e pustiu,e gol si nu mai gaseste drumul spre casa….ceva in ea s-a schimbat pentru totdeauna….n-o sa mai fie niciodata copilul inocent,naiv….si pentru prima data,nu-l mai vrea inapoi!vrea sa cada prada uitarii…….se imagineaza deja ca o stana de piatra fara simtiri,fara suferinte…..si totusi,tanjeste dupa bucatica din ea pe care a pierdut-o si nu si-a dat seama….si da….e dor si doare….e dulcea tristete care a devenit fara sa isi dea seama,cea mai pregnanta simtire….iar nu mai vrea sa lupte….iar oscileaza intre a abandona lupta si a continua ceea ce a inceput…dar azi….azi e doar o prada….o prada ce s-a lasat pe mana vanatorului….o prada ce nu e speriata,ci doar prea obosita….obosita de prea mult zbucium….so….so….fragile………..
